Lanțul valoric
Mission

Topitoria

Datorită restricțiilor impuse prin creșterea prețului energiei electrice, ALRO folosește actualmente doar aprox. 30% din capacitatea de producție a aluminiului electrolitic. ALRO are în implementare, în secția electroliză, proiectul de reducere a consumului de energie electrică sub valoarea de 13.000 kWh/t, proiect denumit AP12 LE.

 

Turnătoria

Turnarea aluminiului este utilizată datorită versatilității sale. Prin diverse metode de turnare, se pot crea piese complexe, rezistente și durabile. Acest proces este esențial în industria modernă pentru producerea unei game largi de repere, de la piese auto la componente pentru avioane, echipamente electronice și multe altele.

 

Reciclare

Achiziția și procesarea deșeurilor de aluminiu, precum și a lingourilor de aluminiu reprezintă o prioritate pentru ALRO, atât din punct de vedere al optimizării costurilor, cât și din perspectiva protejării mediului. Planul concret de reciclare a aluminiului contribuie la economia circulară și la desfășurarea unei activități responsabile în ceea ce privește impactul asupra mediului, conform certificării de management de mediu pe care o deține compania.

 

Laminare

Laminarea, prin care aluminiul brut este debitat și transformat în foi, benzi, plăci sau alte produse plate, este unul dintre procesele esențiale în prelucrarea aluminiului, permițând obținerea unor produse semifinite care sunt folosite ulterior în multiple aplicații industriale.

 

CutSmart Systems

ALRO se mândrește cu punerea recentă în funcțiune a unei noi linii de prelucrare a plăcilor de aluminiu (CutSmart Systems), cu scopul diversificării producției de plăci, personalizate în conformitate cu cerințele clienților. 

 

Energie

ALRO investește continuu în tehnologii care să îmbunătățească eficiența energetică a proceselor de producție și adoptă programe de eficiență energetică pentru a reduce consumul de energie pe unitate de aluminiu produs. Acest lucru include, pe lângă eco-topitorie, optimizarea echipamentelor de electroliză, utilizarea căldurii reziduale și implementarea de procese mai eficiente.

60 de ani de experiență în producția aluminiului