Grupul Alro a finalizat, în primele cinci luni din 2012, investiţii de 15 milioane de dolari pentru creşterea eficienţei energetice a operaţiunilor sale
Joi, 28/06/2012 - 11:21
- Ca parte a programului de îmbunătăţire continuă, Compania a redus consumul de energie cu 75% în cadrul diviziei de aluminiu procesat
Slatina, 28 iunie 2012 – Alro SA (BVB: ALR, “Alro”, “Compania”), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a finalizat investiţii în valoare de 15 milioane de dolari pentru eficienţă energetică, în primele cinci luni din 2012. Investiţiile sunt parte a programului pe termen lung implementat de Grupul Alro în toate unităţile sale din România, având scopul de a îmbunătăţi eficienţa energetică a operaţiunilor sale.
„Alro a pus accent pe îmbunătăţirea consumului specific, indiferent că este vorba de energie, gaze sau alte materii prime”, a declarat Gheorghe Dobra, Directorul General al Alro. „Am obţinut rezultate impresionante pe segmentul eficienţei energetice, precum şi reduceri semnificative ale costurilor prin creşterea eficacităţii operaţiunilor. De asemenea, scăderea consumului pe tona de aluminiu ne-a ajutat să echilibrăm creşterea constantă a preţului energiei.”
Ca urmare a programului de investiţie pentru creşterea eficienţei energetice, Alro a reuşit să diminueze consumul de energie cu 75% pe tonă, în sectorul de aluminiu procesat, din 2003 până în 2011. De asemenea, şi consumul de gaz a scăzut cu aproximativ 80% din 2003, până în 2011, pentru acelaşi sector.
Din 2005, Alro a investit aproximativ 77 milioane de dolari, într-un program de creştere a eficienţei energetice. Astfel, printre principalele proiecte implementate, Compania a investit peste 27 milioane de dolari pentru creşterea intensităţii curentului electric la cuvă, la halele de electroliză active, până la 120 kA. Aceasta a contribuit la obţinerea unei producţii mai mari, cu impact direct asupra reducerii consumului de electricitate pe tona de aluminiu. Între 2006 şi 2008, Alro a investit peste 26 milioane de dolari în şapte noi grupuri de transformare şi în 14 redresori la halele de electriliză 5-8. Aceste investiţii au contribuit, la rândul lor, la reducerea consumului de electricitate.
Programul de investiţii pentru creşterea eficienţei energetice a permis Companiei să îşi crească producţia de la 240.000 de tone de aluminiu primar în 2005, la maximul de 288.000 tone de aluminiu primar, atins în 2008, fără o creştere semnificativă a consumului de energie.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Florenţa Ghiţă
Premium Communication
Bucureşti
Telefon +40 (0) 21 411 01 52
Email florenta.ghita@premiumpr.ro
Despre Alro:
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.
Principalele pieţe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9001 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.
Conţinutul website-ului www.alro.ro nu este încorporat în, şi nici nu face parte din, acest anunţ.