board
Gheorghe DOBRA ( 1959 )
Membru executiv al Consiliului de Administrație, redesemnat în aprilie 2023 (detine aceasta functie din noiembrie 2003)

Doctor inginer Gheorghe Dobra, Executive MBA, după absolvirea Institutul Politehnic București în anul 1984, s-a alăturat echipei Alro, unde a parcurs toate treptele unei cariere profesionale de succes. Începând cu anul 1993 este Director General al companiei. Principalele sale realizări în cadrul Companiei sunt următoarele: • privatizarea de succes a unității, în perioada 2000 – 2002; • creşterea performanţelor economico-financiare ale companiei • modernizarea tehnică și tehnologică, la cele mai înalte standarde internaționale; • creșterea producției cu valoare adăugată mare și foarte mare • investiții substanțiale în domeniul mediului, care au condus la îmbunătațirea condițiilor de muncă și ecologizarea totală a companiei; • reducerea costurilor, cu accent pe creșterea eficienței energetice; • reengineerig-ul organizațional, cu efecte pozitive asupra optimizării activității; • acreditarea Alro ca furnizor pe exigenta piață a industriilor aeronautică și auto; • creșterea programelor de responsabilitate socială, pentru angajați și pentru comunitatea locală; • creșterea bonității companiei pe piața internațională a aluminiului; • realizarea, în cadrul grupului Vimetco, a integrării pe verticală a ciclurilor de fabricație.

60 de ani de experiență în producția aluminiului