BSTDB acordă un împrumut de 60 de milioane de dolari către ALRO

Mar, 02/09/2016 - 17:37

Slatina, 9 februarie 2016 – Alro SA (BVB: ALR, “Compania” sau “Alro”), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală și de Est, a finalizat un acord de împrumut de 60 de milioane de dolari cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). Acest împrumut permite Companiei să continue programul de investiții pentru 2016, axat pe creșterea eficienței operațiunilor sale, pe reducerea dependenţei energetice şi pe îmbunătăţirea competitivităţii.

"BSTDB continuă să sprijine țările membre în actualul context global de creștere redusă. În linie cu strategia băncii vizând creșterea portofoliului în România, suntem încântați să ajutăm Alro, un producător şi un angajator major, să își implementeze ambițiosul program de investiții într-un moment dificil. Mai mult, finanțarea noastră va contribui la extinderea Alro și va ajuta compania să creeze noi locuri de muncă în România. Suntem decişi să sprijinim asemenea companii în ţările noastre membre", a declarat președintele BSTDB, Ihsan Ugur Delikanli.

"Finanţarea acordată de noi va ajuta Alro să îşi majoreze capacităţile pentru produse cu valoare adăugată mare, să crească eficienţa energetică şi vor sprijini programul de protecţie a mediului. Consider că această facilitate va ajuta Alro să se poziţioneze ca furnizor de top pentru industria high-tech, inclusive aero-spaţială. În plus, va contribui la expansiunea companiei şi va crea mai maulte locuri de muncă în România", a adăugat Delikanli.

“Activăm pe o piață globală foarte competitivă, unde costurile scăzute de producție și calitatea înaltă a produselor sunt factori-cheie”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al Alro. “Împrumutul pe care l-am obţinut de la Black Sea Trade and Development Bank va sprijini programul nostru de continuare a investiților în tehnologie modernă, în creșterea capacității de producție și a calității produselor noastre, reducând, în acelaşi timp, consumurile specifice”.

Alro va reduce dependența energetică, prin creșterea capacității de procesare a deșeurilor la Turnătoria Eco. De asemenea, Compania va îmbunătăți competitivitatea, prin extinderea portofoliului de produse, creșterea calității produselor și reducerea termenelor de livrare. Programul de investiții se va axa și pe asigurarea securității și continuității proceselor tehnologice la Alro.

“Este foarte important ca în perioadele turbulente de pe piață, instituțiile financiare internaționale, precum BSTDB și altele, să intervină ca factor suplimentar de stabilizareîn special acolo unde sistemul băncilor comerciale are limitări financiare sau limite normative. Aceste domenii vizează în special instrumente pe o perioadă mai lungă (cinci, șapte și chiar 10 ani), asigurând finanțare pentru cheltuielile de capital, dezvoltare etc. De asemenea, există o oportunitate importantă pentru companiile românești, care beneficiază de un set de indicatori macroeconomici foarte favorizanți pentru continuarea investițiilor și a dezvoltării afacerilor”, a adăugat Năstase.

Alro a garantat împrumutul cu una sau mai multe ipoteci imobiliare asupra bunurilor imobile principale ale Companiei, ipoteci asupra drepturilor şi a despăgubirilor din poliţele de asigurare încheiate în legatură cu bunurile Companiei care fac obiectul garanţiilor constituite, precum și ipotecă asupra tuturor acţiunilor la Alum SA deținute de Alro și toate acțiunile Conef SA deținute de Alro. Împrumutul are o maturitate de șapte ani, cu tranşe egale semestriale, începand cu a 24-a lună de la prima utilizare. Zamfirescu, Racoţi & Partners a asistat compania pe partea juridică.

În termenii acestui acord, Alro va continua să își conducă afacerile în mod prudent și diligent, să-și mențină contabilitatea exactă si controlul costurilor, să plătească, în continuare, toate taxele la scadență și să implementeze Planul de Acțiune pentru Mediu și Social convenit.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:

www.alro.ro

Florenta Ghita

Premium Communication

Bucharest

Phone +40 (0) 21 411 01 52

Email florenta.ghita@premiumpr.ro

www.bstdb.org

Haroula Christodoulou                                             

BSTDB Media Relations                                            

Thessaloniki

Phone: +30 2310 290533

Email: cchistodoulou@bstdb.org  

Despre Alro

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Alro este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9001 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.

Despre Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituție financiară înființată de către Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia și Ucraina. BSTDB are sediul central în Salonic, Grecia. BSTDB sprijină dezvoltarea economică și cooperarea regională oferind împrumuturi, linii de credit, capital și garanții.