Alro susține proiectele culturale românești
Mie, 09/20/2017 - 09:23
Slatina, 20 septembrie 2017 – Alro S.A. (BVB: ALR, „Compania” sau „Alro”), cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă), se implică în proiectele culturale derulate de artiști români, donând materiale din aluminiu. Compania a sprijinit-o pe pictorița și sculptorița Alexandra Nechita în proiectul său de realizare a unor sculpturi din metal, pictate.
„Suținem, permanent, proiecte culturale, sociale, de educație, cu rolul de a dezvolta comunitățile în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Gheorghe Dobra, director general Alro. „În activitatea noastră, am vizat extinderea gamei de produse, în așa fel încât să producem, în România, aluminiu cu cel mai înalt grad de prelucrare. Ne-am alăturat proiectului derulat de Alexandra Nechita tocmai pentru că acesta este realizat integral cu materiale românești, de către un artist român, al cărui renume a ajuns în întreaga lume”.
Sculpturile din metal tridimensionale sau multidimensionale, pictate de Alexandra Nechita sunt expuse, în timpul festivalului Enescu, în aer liber, în fața Ateneului Român din București, în cadrul proiectului „Grădina cu sculpturi”. Ulterior, acestea vor fi donate de artistă.
Alro se implică și în alte proiecte educaționale și sociale, de la parteneriate cu Crucea Roșie din România, până la parteneriate cu unități de învățământ liceal, postliceal și universitar, pentru facilitarea practicii elevilor și studenților, realizarea de lucrări de an, licență, masterat, doctorat, diferite teme de cercetare sau pentru organizarea unor clase de pregătire profesională prin școala profesională, în meserii de interes pentru Alro.
Alexandra Nechita este o pictoriță româncă, stabilită în Statele Unite ale Americii. Picturile sale sunt în stil cubist, iar prima expoziție personală a avut-o la opt ani, la Biblioteca Municipală din Los Angeles.
Tablourile Alexandrei Nechita se află în muzee din întreaga lume, în colecția de artă a Vaticanului, în Muzeul Național de Artă din România, dar și în colecții private deținute, printre alții, de Larry King, David Letterman, Whoopi Goldberg sau Calvin Klein.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Florenta Ghita Premium Communication București Telefon +40 (0) 21 411 01 52 |
|
Notă pentru editori:
Alro S.A.
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă), având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa. Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Germania, Ungaria, Polonia, Grecia şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9100 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.
Grupul Alro
Companiile care fac parte din Grupul Alro sunt: Alro Slatina - producător de aluminiu, Alum Tulcea - producător de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - producător de bauxită, Vimetco Extrusion - procesator de produse extrudate, Conef, Global Aluminium Ltd. și Bauxite Marketing Ltd. Având această structură, Grupul şi-a creat un lanţ integrat de producţie, asigurând materia primă pentru Alro.