ALRO anunță că a primit compensarea costurilor indirecte cu emisiile (ETS) aferente 2020
Vin, 10/22/2021 - 16:38
Slatina, 22 octombrie 2021- ALRO SA (BVB: ALR, „Compania” sau „ALRO”), ALRO S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, anunță astăzi că a primit compensarea pentru costurile indirecte cu emisiile suportate în 2020, cu respectarea deplină a prevederilor Ordonanței de Urgență 81/2019, modificată prin Ordonanța de Urgență 85/2020.
Legislația menționată mai sus stabilește cadrul instituțional și autorizează Guvernul prin Ministerul Finanțelor Publice, să scoată la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și să instituie o schemă de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și sub-sectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice. Schema de ajutor de stat a fost realizată în conformitate cu normele Ghidului privind anumite măsuri de Ajutor de Stat în contextul schemei post-2012 de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a fost aprobată de Comisia Europeană pe 8 mai 2020.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:
Florența Ghiță
București
Telefon: +40 744 644 004
E-mail: investor.relations@alro.ro
Note către editori:
ALRO
ALRO este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală. ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitate, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa, 35.000 de tone pe an de aluminiu reciclat și cu o capacitate de 335.000 de tone pe an de aluminiu turnat.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.
Începând cu data de 18 martie 2019, Comisia de Indici a Bursei de Valori București a aprobat includerea ALRO (codul ALR) în BET, indicele principal al pieței, iar în BET-TR (indice care include si dividendele distribuite). Acțiunile ALRO au fost listate la Bursa de Valori București încă din octombrie 1997 și ALRO reprezintă prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.
Începând cu 16 noiembrie 2020, ALRO este membru al ASI (Aluminium Stewardship Initiative), o asociație internațională care contribuie la îmbunătățirea durabilității în sectorul global al aluminiului.