ALRO a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 744 milioane RON în T1 2021, în contextul unei economii globale încă afectată de pandemia de coronavirus

Vin, 05/14/2021 - 08:22

  • Vânzări mai mari cu 4,4% în T1 2021 față de T1 2020, în ciuda unei economii globale dificile care se confruntă cu efectele pandemiei COVID-19;
  • EBITDA consolidat pozitiv de 33,5 milioane RON în T1 2021, comparativ cu EBITDA negativ de 30,6 milioane RON în T1 2020;
  • Fluxuri de numerar nete din activitatea operațională pozitive, în valoare de 21 milioane RON în T1 2021;
  • Investițiile au reprezentat un element cheie în primul trimestru al anului 2021: proiectul AP12LE a atins un număr de 100 de cuve modernizate, iar Vimetco Extrusion, filiala din aval a ALRO a început un proiect în valoare de 10 milioane EUR

Slatina, 14 mai 2021- ALRO S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, anunță astăzi rezultatele consolidate pentru primul trimestru al anului 2021. Cifra de afaceri a Grupului a crescut cu 4,4%, la 744 milioane RON în primul trimestru al anului 2021 comparativ cu 712 milioane RON în primul trimestru al anului 2020, în ciuda condițiilor de piață dificile, ca efect direct al pandemiei de coronavirus. Grupul ALRO și-a diminuat pierderea netă la 62 milioane RON, în T1 2021 de la 110 milioane RON în T1 2020.

„În primele trei luni ale anului 2021, am asistat la o ușoară redresare a mediului de afaceri internațional, nivelul cererii intrând într-o tendință ascendentă, în timp ce prețul aluminiului a continuat să înregistreze cotații mai mari”,a declarat Marian NĂSTASE, Președintele Consiliului de administrație ALRO. „Această situație s-a reflectat în valori mai bune ale vânzărilor pentru ALRO, care au atenuat parțial contextul dificil pentru segmentele de bauxită și alumină și, astfel, Grupul ALRO a înregistrat un EBITDA pozitiv de 33,5 milioane RON. Mai mult, în primul trimestru al anului 2021 ne-am continuat programul de investiții pentru reducerea consumului de energie și a costurilor totale de producție, împreună cu implementarea planului nostru anti-criză de control al costurilor, care vizează creșterea economiilor și optimizarea operațiunilor. Astfel, am atins nivelul de 100 de cuve de electroliză modernizate cu tehnologia AP12LE și acest proiect raportează deja consumuri specifice de energie mai mici decât estimările inițiale. Toate aceste măsuri ne-au ajutat să rămânem pe deplin operaționali și să ne menținem competitivitatea în ciuda acestor vremuri dificile cu care se confruntă economia mondială ”.

 

COVID-19 și Analiza Pieței

În primul trimestru al anului 2021, media LME a crescut la 2.096 USD/tonă, de la o medie de 1.690 USD/tonă, în primul trimestru al anului 2020. În general, nivelul cererii a fost stabil fiind susținut de performanța bună a sectoarelor auto și construcții, oferta limitată, taxele antidumping ale UE impuse produselor extrudate din China și anunțate pentru produsele laminate plate produse în China, precum și de faptul că utilizatorii finali au început să își refacă stocurile.

În timp ce criza COVID-19 a continuat să aibă impact asupra mediului de afaceri, Grupul ALRO a reușit să funcționeze la parametri normali, în condiții de siguranță și să mențină un lanț de distribuție complet operațional ca urmare a planului complex de măsuri implementat încă de la începutul crizei sanitare.

 

Analiza financiară și operațională

În T1 2021 valoarea vânzărilor Grupului ALRO a crescut cu 4,4% față de T1 2020, în principal ca urmare a îmbunătățirii prețului aluminiului și a volumelor mai mari vândute, atât pentru segmentul primar, cât și pentru cel prelucrat. Astfel, creșterea vânzărilor de aluminiu primar a fost determinată de segmentul de sârmă care a înregistrat o creștere de peste 1.300 de tone. Având în vedere că sectoarele construcțiilor și al automobilelor prezintă semne de îmbunătățire, cererea de bare a rămas la niveluri similare cu cele de anul trecut. Aluminiul prelucrat a înregistrat, de asemenea, o creștere de 4% a volumului vânzărilor față de T1 2020, determinată de cele două sectoare de mai sus, dar și ca urmare a tarifelor antidumping impuse de UE asupra produselor de aluminiu din China. Volumul de vânzări crescut a determinat valori mai mari ale vânzărilor cu 11% pentru segmentul primar și cu 3% pentru segmentul de aluminiu prelucrat.

Îmbunătățirea vânzărilor, combinată cu programul de control al costurilor și investițiile în eficiență energetică au condus la un EBITDA pozitiv de 33,5 milioane RON în T1 2021, comparativ cu un EBITDA negativ de 30,6 milioane RON în T1 2020. Profitul brut al Grupului a atins 64,9 milioane RON, în primul trimestru al anului 2021 comparativ cu o pierdere brută de 2,8 milioane RON în perioada similară a anului 2020. Cu toate acestea, diferențele de curs valutar au afectat parțial rezultatul net, iar Grupul a înregistrat o pierdere netă de 61,9 milioane RON, în T1 2021, un rezultat îmbunătățit comparativ cu pierderea netă în valoare de110 milioane RON înregistrată în T1 2020.

În ciuda unei concurențe acerbe pe piața plăcilor de aluminiu (în principal din partea furnizorilor de prim-rang), ALRO a rămas, în primul trimestru al anului 2021, un jucător important și a reușit să încheie noi contracte atât pentru plăcile tratate termic, cât și pentru cele netratate termic, la un nivel rezonabil care a atenuat parțial ponderea mai mică a cererii generată de sectorul aeronautic în T1 2021.

Investițiile au reprezentat un element cheie în primul trimestru al anului 2021 și principalul proiect al companiei, AP12LE, a continuat, în ciuda provocărilor cu care s-au confruntat furnizorii implicați în acest proiect complex. Astfel, la 31 martie 2021, ALRO a ajuns la 100 de cuve de electroliză modernizate cu această tehnologie inovatoare de la demararea acestui proiect, cu 22 de cuve suplimentare care au fost puse în funcțiune în primul trimestru al anului 2021, în timp ce alte 22 erau într-un stadiu avansat de modernizare. Pe lângă acestea, Vimetco Extrusion, filiala din aval a ALRO, va investi aproximativ 10 milioane EUR într-o linie complet nouă de extrudare a profilelor din aluminiu, un proiect estimat că va fi pus în funcțiune până în septembrie 2022. Noua linie de extrudare de 7’’ este echipată cu tehnologia necesară pentru a funcționa cu o intervenție umană redusă, întregul proces fiind automatizat și având unul dintre cele mai mici consumuri de gaz de pe piață.

Aceste rezultate financiare sunt disponibile într-un document separat pe site-ul web al companiei, categoria Relații cu investitorii, secțiunea Rapoarte: http://www.alro.ro/ri/rapoarte-alro

Cifrele pentru ALRO și pentru Grupul ALRO incluse în acest comunicat de presă sunt raportate pe baza situațiilor financiare consolidate intermediare condensate ale ALRO și ale filialelor sale (denumite în continuare Situații financiare condensate) pentru cele 3 luni încheiate la 31 martie 2021 nu sunt auditate și au fost pregătite în conformitate cu IAS 34 Raportare financiară intermediară așa cum a fost adoptat de Uniunea Europeană (UE). Politicile contabile sunt în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2844/2016, cu modificările ulterioare, care este în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) adoptate de Uniunea Europeană (UE), cu excepția IAS 21 Efectele modificărilor cursurilor de schimb valutar privind moneda funcțională, cu excepția prevederilor din IAS 20 Contabilitatea subvențiilor guvernamentale privind recunoașterea veniturilor din certificate verzi și cu excepția prevederilor IFRS 15 Venituri din contracte cu clienții privind veniturile din impozite de conectare la rețeaua de distribuție.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați:

www.alro.ro

Florența Ghiță

București

Telefon: +40 744 644 004

E-mail: investor.relations@alro.ro  

 

Note către editori:

Grupul ALRO

Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: ALRO S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea de extracție a bauxitei, Vimetco Extrusion S.R.L. – producător de aluminiu extrudat, Conef S.A. – societate de tip holding și de management, Global Aluminium Ltd. - societate de tip holding  și Bauxite Marketing Ltd - marketing. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru ALRO.

ALRO

ALRO este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar și procesat, integrată pe verticală.ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitate, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa, 35.000 tpa de aluminiu reciclat și 335.000 tpa de aluminiu turnat.

Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aero, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.

Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul Index al Bursei de Valori București a aprobat includerea ALRO (codul ALR) în BET, indicele principal al pieței și în BET-TR (indice care include și dividendele distribuite). Acțiunile ALRO sunt listate la Bursa de Valori București din octombrie 1997, iar ALRO este prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.

Începând cu data de 16 noiembrie 2020, ALRO este membru al ASI (Aluminium Stewardship Initiative), o asociație internațională care contribuie la creșterea sustenabilității în sectorul global al aluminiului.

Raport trimestrial Grupul ALRO 31 martie 2021
23.09.2024